Data publicarii 14 Apr 2026
Titlu Extinderea termenului pentru concursul de selectare a experților
Categoria Services;Training & Education Services Services;Other services
Termen limită 17 Apr 2026
Autor AO Părinți Solidari

Context general

Asociația Obștească „Părinți Solidari” implementează proiectul „Implicare pentru transparență și dezvoltare”, finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul Proiectului INSPIRĂ Moldova. Activitățile se realizează în or. Șoldănești și au ca scop creșterea nivelului de activism civic în raionul Șoldănești, prin capacitarea tinerilor și a cetățenilor activi și prin crearea unui mecanism informal de participare cetățenească, denumit Consiliul de Participare Civică (CPC).

Ca urmare a numărului insuficient de oferte depuse în cadrul concursului de selectare a experților, anunțat pe data de 19 martie 2026, AO „Părinți Solidari” extinde termenul de depunere a dosarelor pentru următoarele două poziții:

  • Expert/expertă în bună guvernare și advocacy
  • Expert/expertă în politici publice

Toate condițiile, responsabilitățile și cerințele rămân neschimbate față de anunțul inițial și sunt reluate mai jos.

1. Expert/expertă în bună guvernare și advocacy

Responsabilități principale:

  • Elaborarea, în colaborare cu echipa proiectului, a Regulamentului Consiliului de Participare Civică și a Memorandumului de colaborare cu Consiliul Raional Șoldănești;
  • elaborarea unui pachet de resurse educaționale destinate beneficiarilor proiectului, format din 5 materiale privind transparența APL, participarea în procesul decizional, surse de date deschise, implicarea în soluționarea problemelor la nivel local, etc.;
  • pregătirea și livrarea a două sesiuni de instruire/informare pentru beneficiarii proiectului, pe domeniul de bună guvernare și advocacy.

Număr de zile de prestări servicii: 6 zile.

2. Expert/expertă în politici publice

Responsabilități principale:

  • Pregătirea și livrarea a două sesiuni de instruire pentru beneficiarii proiectului, pe domeniul politicilor publice;
  • realizarea activităților practice de analiză a politicilor publice relevante pentru soluționarea problemelor comunitare identificate de beneficiarii proiectului;
  • analiza și oferirea feedbackului pentru 3 documente cu propuneri de completare/îmbunătățire a politicilor publice la nivel local.

Număr de zile de prestări servicii: 5 zile.

Cerințe și condiții

Cerințe față de candidat/prestator:

  • studii superioare în domenii relevante (administrație publică, științe politice, drept, sociologie, educație sau domenii conexe);
  • experiență demonstrată în domeniul de expertiză pentru care se aplică;
  • experiență în facilitarea instruirilor și altor activități de formare;
  • capacitatea de a lucra cu grupuri de participanți și de a utiliza metode participative;
  • experiență de lucru cu organizații ale societății civile și cu autorități publice locale;
  • disponibilitate de a lucra în regim flexibil, în funcție de activitățile proiectului;
  • disponibilitatea de deplasare pentru realizarea activităților în or. Șoldănești (cu transportul AO „Părinți Solidari”);
  • integritate și responsabilitate profesională.

Perioada de prestare a serviciilor: Aprilie – Iulie 2026

Modalitatea de achitare Achitarea se va efectua proporțional cu volumul și calitatea serviciilor prestate, conform contractului de prestări servicii semnat între părți.

Dosar de aplicare și termen Dosarul de aplicare trebuie să conțină:

  • CV-ul actualizat (până la 3 pagini);
  • scrisoare de intenție (cu indicarea poziției pentru care aplicați);
  • oferta financiară în MDL, NET, pentru serviciile solicitate.

Termen actualizat de depunere a dosarelor: 17 aprilie 2026, ora 23:59.

Modalitatea de aplicare Dosarele vor fi transmise prin e-mail la adresa: parintisolidari@gmail.com cu mențiunea în subiect: „Concurs expert – [denumirea poziției]”. Doar persoanele selectate vor fi contactate.

Candidații pot depune dosare pentru una sau ambele pozițiile, însă oferta financiară și scrisoarea de intenție trebuie prezentate separat pentru fiecare poziție pentru care se aplică.

Pentru detalii, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail sau la numărul de telefon: +373 79 660 035.