Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunță lansarea concursului de oferte în vederea selectării unei companii/organizații, care va colecta un set de date reprezentative la nivel național cu privire la nivelul de acceptare a grupurilor minoritare. Cercetarea va fi realizată în cadrul proiectului „Suport organizațional”, implementat de Asociația Obștească Centrul Național de Studii și Informare pentru Problemele Femeii ”Parteneriat pentru Dezvoltare”, cu suportul financiar al IM Swedish Development Partner. AO CNSIPPF „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) este o instituție obștească care pledează pentru implementarea conceptului egalității de gen în toate domeniile vieții, promovarea politicilor publice în domeniu, abordarea problemelor ce ţin de rolul femeii în societate şi abilitarea acesteia, eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei, fiind concomitent şi un centru de documentare, informare şi instruire pentru ONG-urile de profil şi grupurile de inițiativă. Mai multe detalii despre organizație găsiți la adresa www.progen.md
Obiectivul concursului: De a selecta o companie/organizație care va efectua un studiu sociologic de tip omnibus și va sistematiza datele colectate cu referire la nivelul de acceptare a grupurilor minoritare.
NOTĂ: Prin sondaj de tip omnibus ne referim la cercetarea colectivă realizată pe un eșantion reprezentativ la nivel național, în care sunt incluse întrebări ce provin de la mai multe părți, fiecare parte acoperind financiar numărul său de itemi solicitați în cercetare. A se vedea în Anexă setul de întrebări solicitate de CPD. Eșantion: Reprezentativ la nivel național pentru populația 18+ Elemente de analiză a inegalităților: gen, grup de vârstă, rural/urban, grupuri de venit, nivel de studii.
Compania selectată va sistematiza datele colectate în tabele Word/Excel, SPSS și va realiza anumite calcule, conform metodologiilor propuse de CPD. Blocul de întrebări solicitate a se vedea î Anexa 5.
Criterii de analiză a ofertelor depuse: • Oferta financiară propusă • Experiență în domeniu (studiile efectuate anterior) • Echipa de experți • Metodologia propusă
Oferta financiară va cuprinde descrierea costurilor pentru: • Desfășurarea cercetării în baza celor menţionate anterior; • Sistematizarea datelor ȋn tabele (SPSS, Excel/Word).
Rezultatele așteptate: Sondajul va fi desfăşurat ȋn perioada noiembrie- decembrie 2025, iar datele colectate vor fi sistematizate ȋn tabele şi expediate CPD nu mai târziu de 20 ianuarie 2026. Plata pentru serviciile prestate: Compania va fi plătită prin virament bancar, în tranşe, în MDL, după livrarea serviciilor solicitate. Detaliile cu referire la tranşele de plată vor fi stipulate în contractul de prestări servicii semnat între părţi (compania/organizaţia selectată şi CPD). Dosarul va fi expediat la adresele: cpd@progen.md și cojocaru.cristina.cpd@gmail.com. Dosarul va conține: • Formularul de aplicare completat (Anexa 1); • 3 nume de contact cu adresele, telefoanele şi poştele electronice incluse; • Lista membrilor echipei şi CV-urile acestora. • Lista clienților cu care a lucrat compania, cu indicarea specifică a studiilor/cercetărilor similare realizate; • Oferta financiară – bugetul detaliat în lei Moldovenești (MDL) inclusiv TVA (Anexa 2). • Declarația de integritate, semnată și ștampilată (Anexa 4).
NOTĂ: COMPANIILE/ORGANIZAȚIILE SUNT ÎNCURAJATE SĂ PREZINTE OFERTE FINANCIARE REZONABILE – BUGETUL PENTRU ACEASTĂ CERCETARE ESTE LIMITAT.
Termenul limită de prezentare a ofertelor este 23 septembrie 2025, ora 12:00 (în sistemul de 24h)
Persoane de contact: Cristina Cojocaru, e-mail: cojocaru.cristina.cpd@gmail.com Telefon de contact: 069 844829